La doar câteva zile după ce fotomodelul american Gia Allemand s-a sinucis, anchetatorii americani spun că au descoperit motivul pentru care tânăra în vârstă de 29 de ani a făcut acest gest.
Potrivit TMZ, fosta concurentă la ediția americană a reality-show-ului „Burlacul” ar fi fost extrem de afectată de mesajele jignitoare și criticile pe care le primea din partea unora.
Mai mult, anul trecut, Gia se arătase întristată de cazul unei adolescente care se spânzurase după ce, de asemenea, fusese jignită în repetate rânduri.
„Cuvintele dor. Durerea rămâne. Sinuciderea este pentru totdeauna”, scria fotomodelul la momentul respectiv.
În plus, în 2011, Gia posta un alt mesaj emoționant pe Twitter.
„Ca victimă a acestui tip de agresiuni verbale, cred că oamenii care spun lucruri urâte altor persoane și vor să le doboare sunt ei înșiși nesiguri și supărați pe propria viață! Mă bucur că mama îmi zicea întotdeauna:
Modelul Gia Allemand s-a spânzurat pe 15 august, la vârsta de 29 de ani. Tânăra fost găsită în stare de inconștiență în locuința sa de către iubitul ei, Ryan Anderson, care a transportat-o imediat la un spital din New Orleans. A fost conectată la aparatele de întreținere a funcțiilor vitale, însă a doua zi medicii au constatat că pacienta suferise „o pierdere critică a funcțiilor cerebrale”.
Familia ei a dat publicității un comunicat care a confirmat decesul vedetei, în care se spune că Gia a murit liniștită, în prezența membrilor familiei și a prietenilor apropiați, relatează Mediafax.